Poliţia elveţiană a arestat o persoană după o alertă cu bombă la Berna

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 02-03-2018 20:39

O persoană a fost reţinută vineri, la Berna, în urma unei alerte cu bombă, în cartierul gării, a anunţat poliţia cantonală, scrie AFP. ”Am fost informaţi cu privire la o ameninţare cu bombă”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei cantonale, Christoph Gnägi. ”O persoană a fost arestată în apropierea Biserici” Sfântului Duh, situate imediat lângă gară, a precizat el.

Zona bisericii a fost izolată, din motive de securitate, până la noi ordine, a anunţat poliţia într-un mesaj postat pe Twitter. Traficul feroviar nu a fost afectat, a precizat ea, conform news.ro.