Rebelii sirieni afirmă că vor apăra Ghouta şi nu negociază retragerea din enclavă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-03-2018 09:31

Rebelii sirieni din Ghouta de Est vor apăra teritoriul şi nu au loc negocieri privind o retragere care a fost propusă de Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al armatei pentru unul dintre principalele grupuri de rebeli din Ghouta, relatează Reuters, conform agerpres.ro

'Nu există negocieri cu privire la acest subiect. Facţiunile din Ghouta, luptătorii lor şi populaţia rămân pe teritoriul lor şi îl vor apăra', a declarat Hamza Birqdar într-un mesaj transmis Reuters. 

Rusia, cel mai puternic aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a oferit trecere liberă rebelilor din enclava Ghouta de est de lângă Damasc, propunându-le să predea forţelor guvernamentale siriene ultimul bastion al rezistenţei, notează Reuters. Ministerul Apărării rus a anunţat că rebelii pot părăsi zona împreună cu familiile şi cu armamentul personal, printr-un coridor sigur.