Jocuri și negocieri la sânge în PSD: negocieri între Firea și Dragnea pentru regiunea București

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 07-03-2018 15:40

Înaintea Congresului PSD din data de 10 martie se poartă negocieri la sânge, în interiorul PSD. Primarul Capitalei și lider al regiunii București-Ilfov în PSD, Gabriela Firea, a avut discuții cu președintele PSD, Liviu Dragnea.

Citește și: PELERINAJ în biroul lui Liviu Dragnea: liderii PSD, negocieri înainte de Congres

În această seară, organizația PSD București va avea o ședință, în cadrul căreia se vor decide cei doi candidați la Congres. Gabriela Firea va fi vicepreședintele de sex feminin, în timp ce pentru vicepreședintele de sex masculin se poartă negocieri.

În cadrul organizației, Gabriela Firea îl susține pe Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, dar sursele noastre arată că Liviu Dragnea l-ar prefera pe Daniel Florea, primarul Sectorului 5.

De asemenea, organizația PSD București ar putea avea și o propunere pentru funcția de președinte executiv al PSD, dar nu cineva din București ci un lider din țară.