Mesajul Simonei Halep pentru toate femeile, într-o campanie de 8 martie: Sunt destul de puternice pentru a face faţă oricărei provocări

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 08-03-2018 19:58

Mai multe jucătoare din topul WTA au fost protagonistele unui material dedicat zilei internaţionale a femeii, între acestea aflându-se Simona Halep, Angelique Kerber, Karolina Pliskova sau Venus Williams.

"Suntem destul de puternice pentru a face faţă oricărei provocări", a spus Halep, în timp ce Kerber a afirmat: "Dacă tu crezi în ceva şi crezi în timp, atunci poţi ajunge foarte departe". Jucătoarele din WTA au filmat în cadrul campaniei #PressForProgress, conform news.ro.