Alina Bica i-a UIMIT pe judecători: Ce propunere le-a făcut fosta șefă a DIICOT, tocmai din Costa Rica

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 12-03-2018 16:38
Actualizat: 12-03-2018 16:39

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a cerut, luni, magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul unui avocat, încuviinţare pentru efectuarea unei expertize medico-legale în Costa Rica, susţinând că are probleme de sănătate şi nu se poate deplasa cu avionul în România, pentru a participa la procesele în care a fost trimisă în judecată.

Cererea a fost făcută la termenul de luni al procesului în care Alina Bica a fost condamnată în primă instanţă la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, scrie agerpres.ro.

Citește și: Se anunță GREVĂ GENERALĂ: Ce Sindicat nu este mulțumit de creșterile salariale

Avocatul fostei şefe a DIICOT a depus la dosar un document al unui medic din Costa Rica, aprobat şi de Colegiul medicilor din această ţară, în legătură cu starea de sănătatea a Alinei Bica.

"Procedura din Costa Rica nu permite efectuarea unei expertize la cererea unei persoane, ci a unei instanţe. Vă rog să dispuneţi o încheiere, pe baza căreia să se efectueze o expertiză medico-legală în Costa Rica. Medicul i-a interzis Alinei Bica să se deplaseze pe distanţe mari cu maşina sau avionul. România şi Costa Rica sunt membre în mai multe organizaţii, gestionate de Naţiunile Unite, şi se pot emite acte de procedură. Vă rog să trimiteţi o adresă către organul competent din Costa Rica, pentru a se efectua o expertiză cu privire la starea medicală a doamnei Alina Bica", a spus avocatul.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul alăptării în spațiile publice: Ce sancțiuni riscă

Avocatul a precizat că Alina Bica vrea să fie audiată în acest dosar, însă acum nu se poate prezenta din motive medicale.

În replică, procurorul de şedinţă a spus că nu se impune efectuarea unei expertize cu privire la starea de sănătatea a Alinei Bica, susţinând că, din punctul de vedere al DNA, aceasta refuză să se prezinte la proces.

Citește și: Lovitură grea pentru Inna: Ce au descoperit judecătorii- A rămas fără bani

Judecătorii Instanţei supreme au respins cererea avocatului Alinei Bica, motivul fiind că înscrisurile depuse la dosar nu justifică efectuarea expertizei medicale.

Alina Bica plecat din ţară la sfârşitul anului 2017, ea stabilindu-se în Costa Rica. Bica nu are interdicţie de a părăsi România.

Citește și: Gigantul Uber dă lovitura: Ce serviciu va lansa în 100 de orașe din lume- București se află printre ele

Fosta şefă a DIICOT a fost condamnată în două dosare penale, însă deciziile nu sunt definitive.

Astfel, în noiembrie 2016, ea a fost condamnată de Instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu.

Citește și: Mii de bugetari vor beneficia de acest lucru: Klaus Iohannis a promulgat legea…

De asemenea, în ianuarie 2017, Alina Bica a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenţii pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu.