Răzvan Lucescu spune ce s-a întâmplat, de fapt, la meciul PAOK Salonic - AEK Atena: Scenele de la vestiare și pătrunderea patronului cu pistolul la brâu

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 12-03-2018 23:19

Antrenorul echipei PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, i-a luat apărarea patronului clubului, Ivan Savvidis, care a intrat pe teren înarmat la meciul cu AEK Atena, întrerupt în urma unor incidente.

"Golul a fost validat 3-4 minute, după care au fost proteste vehemente ale celor de la AEK şi s-a lăsat impresia că golul ar urma să fie fi anulat. După care a intervenit acel moment, cu intrarea patronului. AEK a ieşit, arbitrii s-au dus la vestiare, acolo au fost multe discuţii. În final, arbitrii au anunţat că meciul trebuie să se reia, că vor intra pe teren şi vor anunţa decizia lor. Cei de la AEK au refuzat să intre pe teren, spunând că ei vor să ştie de decizie înainte de a intra pe teren. S-a lăsat senzaţia că golul va fi validat în cele din urmă, aşa cum ar fi fost normal, pentru că a fost un gol corect, iar cei de la AEK au refuzat să mai intre pe teren, invocând motive de securitate. Aceasta este istoria acelor momente de la vestiare. Sunt sută la sută la sută, dacă nu, 110 la sută cu patronul nostru. Nu comentez gestul, nu comentez acţiunea, dar este un om care a investit zeci de milioane în fotbal, un om care a vrut a echipa lui să aibă posibilitatea şi şansele să joace pe teren. În două sptămâni, în două meciuri importante, echipei lui i s-a refuzat posibilitatea să joace pe teren. De ce un om a ajuns la o astfel de acţiune? E o disperare la toate frustrările pe care le-a acumulat. A vrut să atragă atenţia asupra unor lucruri care se întâmplă împotriva echipei lui, o echipă care a vrut doar să joace pe teren.", a declarat Lucescu, luni, la Telekom Sport.

Citește și: Se anunță GREVĂ GENERALĂ: Ce Sindicat nu este mulțumit de creșterile salariale

El l-a criticat dur pe antrenorul echipei Olympiacos Pireu, Oscar Garcia, care s-a arătat rănit de o rolă de hârtie, la meciul din urmă cu două săptămâni, care nu s-a mai disputat: "O rolă de hârtie l-a atins pe antrenor, ei erau pregătiţi să nu joace, au ieşit imediat de pe teren, au protestat. Noi am vrut să jucăm, indiferent care ar fi fost rezultatul, dar nu s-a putut. Am fost învinşi în afara terenului. L-a rănit foarte grav, în ghilimele, pe antrenor (n.r. - Oscar Garcia). Este o penibilitate, acest individ pentru mine nu este un antrenor, nu este un om care se poate duce în faţa unor jucători, să-şi educe jucătorii să joace fotbal şi să se comporte într-un anumit fel pe teren. Este incredibil ce s-a întâmplat."

Campionatul Greciei a fost suspendat cu efect imediat şi pe termen nelimitat, după incidentele de la meciul PAOK Salonic - AEK Atena.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul alăptării în spațiile publice: Ce sancțiuni riscă

Decizia a fost luată de ministrul Sportului, Girgios Vassilliadis, în acord cu premierul Alexis Tsipras.

"Meciurile nu se vor relua până la un nou cadru, care va fi în acord cu toţi", a declarat Vassilliadis, precizând că Atena discută cu UEFA de acest caz.

Citește și: Lovitură grea pentru Inna: Ce au descoperit judecătorii- A rămas fără bani

Meciul PAOK Salonic - AEK Atena a fost întrerupt înainte de fluierul final, după ce oficiali ai echipei lui Răzvan Lucescu au invadat terenul. Acest lucru s-a întâmplat după ce arbitrul Kominis a anulat pentru ofsaid golul marcat de Varela.

După două ore, arbitrul şi-a schimbat decizia, a acordat victoria echipei PAOK cu 1-0 şi a încheiat meciul.

Citește și: Gigantul Uber dă lovitura: Ce serviciu va lansa în 100 de orașe din lume- București se află printre ele

Poliţia elenă a emis un mandat de arestare pentru preşedintele clubului PAOK Salonic, Ivan Savvidis, care a intrat pe teren la meciul cu AEK Atena având o armă asupra sa.

De asemenea, pe numele altor patru persoane, probabil gărzile de corp ale omului de afaceri, au fost emise mandate de arestare.

Citește și: Mii de bugetari vor beneficia de acest lucru: Klaus Iohannis a promulgat legea…

Campionatul Greciei s-a confruntat cu multe incidente în ultima vreme, implicând principalele echipe, Olympiacos, AEK şi PAOK.