ALERTĂ - Scandal intern la Inspecţia Judiciară: Inspectoarea care a coordonat controlul de la DNA, dată pe mâna CSM

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 14-03-2018 16:22
Actualizat: 14-03-2018 16:27

În cursul acestei zile, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de inspectorul judiciar Elena Rădescu, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a), s-a reţinut că inspectorul judiciar cercetat disciplinar a adoptat o conduită contrară demnității și prestigiului funcției pe care o exercită prin afirmaţiile nereale, făcute într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune.

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a II-a, s-a reţinut că, în calitate de coordonator al echipei de inspectori judiciari care urma să efectueze un control la Direcţia Naţională Anticorupţie, inspectorul a încălcat procedura regulamentară prin aceea că a discutat cu procurorul-şef al respectivei unităţi de parchet condiţiile de efectuare a controlului fără ca, în prealabil, să consulte membrii echipei de control şi solicite comunicarea datelor şi informaţiilor necesare în raport de obiectivele controlului, prin adresă avizată de directorul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori, şi să înştiinţeze conducerea Inspecţiei Judiciare.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistratului în cauză.