Gerard Depardieu a votat într-o secţie din Paris pentru alegerile prezidenţiale din Rusia

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 18-03-2018 14:48

Cetăţean rus din 2013, actorul francez Gerard Depardieu a votat duminică la Paris pentru alegerile prezidenţiale din Rusia, informează ambasada Rusiei în Franţa, relatează AFP, conform agerpres.ro

"Putem să vă confirmăm că a votat deja", a anunţat reprezentanţa diplomatică de la Paris, precizând că a publicat pe Twitter şi Facebook o fotografie cu actorul francez pe cale să introducă buletinul de vot în urnă. 

"Gerard Depardieu a votat la biroul de vot al ambasadei Rusiei în Franţa pentru alegerea preşedintelui Rusiei. Veniţi!", se menţionează în tweet-ul în rusă al ambasadei Rusiei. 

Pe Twitter, Lucas Léger, reporter al RT France, filiala în franceză a unui canal public rus, a publicat o înregistrare video cu actorul, în mod evident foarte agasat de tentativa sa de a-l intervieva, cu comentariul: "Lui Gérard #Depardieu nu-i place să fie deranjat când îşi face datoria de cetăţean rus". 

Depardieu, în vârstă de 69 de ani, a primit cetăţenia rusă în 2013 de la preşedintele rus Vladimir Putin, care ar urma să fie reales cu o majoritate confortabilă în această duminică în fruntea statului rus. 

El s-a aflat atunci în centrul unei polemici provocate de decizia sa de a părăsi Franţa pentru a protesta împotriva planului preşedintelui francez de atunci, socialistul Francois Hollande, de a impozita cu 75% cele mai mari averi. 

Gerard Depardieu este înregistrat în actele oficiale ca locuitor şi antreprenor individual la Saransk, oraş de 300.000 de locuitori situat la 650 km est de Moscova.