FRF are un buget de aproape 470.000 de euro pentru meciurile amicale ale naţionalei cu Israel şi Suedia

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 22-03-2018 14:41

Meciul amical al naţionalei României cu Suedia va avea un buget de 284.000, acesta fiind aprobat în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF, au declarat pentru News.ro surse din cadrul federaţiei.

Pentru meciul amical cu naţionala Israelului, bugetul a fost stabilit la 185.000 de euro. Astfel, bugetul total pentru cele două partide amicale este de 469.000 de euro. În cadrul Comitetului Executiv, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu i-a informat pe membrii acestuia despre dezvăluiri recete în legătură cu perioada în care Ionuţ Lupescu a lucrat la forul fotbalistic român.

El afirmase anterior că va cere girul CEx pentru a depune o plângere la Parchet, însă în şedinţa de joi nu s-a supus nimic la vot în acest sens, conform surselor citate. Partida amicală Israel – România, se va disputa sâmbătă, la Netanya, cu începere de la ora 20.00. Echipa naţională a României are programat pentru marţi, la Craiova, de la ora 21.30, un al doilea meci amical, cu selecţionata Suediei, conform news.ro.