Cursurile au fost suspendate vineri în toate şcolile din Giurgiu

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 23-03-2018 10:22

Cursurile au fost suspendate, vineri, în toate şcolile din judeţul Giurgiu ca urmare a deciziei CJSU, judeţul fiind sub avertizare de Cod portocaliu de căderi de zăpadă şi viscol.

Potrivit CJSU Giurgiu, judeţul Giurgiu se află, vineri, sub avertizare de Cod portocaliu de căderi de zăpadă, strat de zăpadă consistent şi viscol, în această situaţie fiind luată decizia suspendării cursurilor în unităţile şcolare de pe întreg teritoriul judeţului cu scopul de protejare a copiilor de manifestările extreme ale vremii, conform Agerpres.

La Giurgiu ninge viscolit de aproximativ 24 de ore, stratul de zăpadă fiind de aproximativ 20 de centimetri.