Alunecări de teren pe mai multe drumuri din Vâlcea, o şcoală închisă şi 250 de consumatori fără energie electrică

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 23-03-2018 11:13

Cursurile au fost suspendate, vineri, în comuna Păuşeşti, din cauza ninsorii abundente, care a provocat probleme şi în alimentarea cu energie în localitatea Horezu şi a activat alunecări de teren pe mai multe drumuri comunale şi pe un drum judeţean, informează un comunicat al Prefecturii Vâlcea, remis vineri Agerpres.

Potrivit sursei citate, 252 de consumatori din Horezu nu sunt alimentaţi cu energie electrică, după ce ninsoarea a afectat şapte puncte de transformare, în prezent intervenindu-se pentru remedierea avariilor.

Din cauza ninsorii abundente, trei drumuri comunale din localităţile Sălătrucel, Berislăveşti şi Măldăreşti, precum şi DJ 703F Fedeleşoiu - Runcu - Cepari au fost afectate de alunecări de teren pe porţiuni de câţiva zeci de metri în cazul drumului judeţean şi de câteva sute de metri la drumurile locale. Pe toate aceste drumuri se circulă pe ambele sensuri, dar cu unele restricţii. Judeţul Vâlcea se află vineri sub atenţionare Cod galben de ninsori.