LIBE vrea sancţionarea Ungariei din cauza unei lipse de respect faţă de democraţie şi statul de drept

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 12-04-2018 22:24

Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European (PE) a recomandat joi ca Guvernul ungar să fie sancţionat din cauza, în opinia sa, unei lipse de respect faţă de demicraţie şi statul de drept, relatează The Associated Press. Comisia a recomandat să se deschidă proceduri disciplinare, care ar putea să antreneze o suspendare temporară a dreptului de vot al Ungariei în cadrul Consiliului European, din care fac parte şefii de stat şi de guverne ai Celor 28.

Guvernul premierului Viktor Orban a ”subminat în repetate rânduri independenţa puterii judiciare, libertatea presei şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor” ungari, a denunţat europarlamentara olandeză Judith Sargentini. Partidul lui Orban, Fidesz, a obţinut o victorie în alegerile parlamentare de duminică. Cum Guvernul probabil că nu-şi va schimba direcţia, ”Consiliul trebuie să iniţieze proceduri acum”, a subliniat Sargentini. Polonia a devenit, în decembrie, primul stat membru UE avertizat cu privire la faptul că riscă să încalce dreptul Uniunii Europene, conform news.ro.