Mişcarea Hezbollah exclude posibilitatea transformării conflictului din Siria într-un război mai amplu

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 13-04-2018 12:35

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah, susţinută de către Iran, nu crede că o confruntare directă între SUA şi Rusia sau un război mai amplu va avea loc în legătură cu Siria, relatează vineri agenţia Reuters., scrie agerpres.ro

''Condiţiile nu indică faptul că un război total se întâmplă..., numai dacă Trump şi Netanyahu îşi pierd complet minţile'', a declarat şeicul Naim Qassem cotidianului libanez Al-Joumhouria, referindu-se la preşedintele american Donald Trump şi la premierul israelian Benjamin Netanyahu. 

Reuters aminteşte că Donald Trump a ameninţat cu lovituri aeriene în Siria şi că un emisar rus şi-a exprimat temerea în legătură cu un conflict mai larg între Washington şi Moscova.