Grupul de la Lima şi SUA consideră că alegerile prezidenţiale din Venezuela vor fi ilegitime

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 15-04-2018 07:37

Statele Unite şi cele 15 ţări lationamericane, nord-americane şi caraibiene din Grupul de la Lima consideră că alegerile prezidenţiale din Venezuela programate în 20 mai, vor fi ilegitime şi lipsite de credibilitate dacă opoziţia nu poate participa, informează AFP şi EFE preluate de agerpres după Summitul Americilor, încheiat sâmbătă.

În declaraţia finală a reuniunii din capitala peruană, statele semnatare cer "alegeri prezidenţiale cu garanţiile necesare pentru un proces liber, corect, transparent şi democratic, fără deţinuţi politici şi care să includă participarea tuturor actorilor politici venezueleni".

Argentina, Bahamas, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Guyana, Honduras, Mexicul, Panama, Paraguay, Peru şi Santa Lucia solicită, în documentul semnat alături de SUA, implementarea imediată de către ONU şi Organizaţia Statelor Americane a unui program de asistenţă umanitară pentru poporul venezuelean. Regimul de la Caracas trebuie să permită accesul şi distribuţia ajutoarelor, în special pentru diminuarea efectelor penuriei de alimente şi medicamente din Venezuela.

După revenirea la normalitate a situaţiei din ţară, comunitatea internaţională trebuie să colaboreze pentru refacerea economiei Venezuelei, consideră participanţii la summit. Aceştia şi-au exprimat şi îngrijorarea faţă de situaţia migranţilor venezueleni şi au insistat asupra unui program de sprijin pentru necesităţile acestora şi pentru securitatea în ţările din regiune care i-au primit.