Se face UNIREA? Ucraina îi face o OFERTĂ-BOMBĂ Rusiei, iar Moldova și România sunt vizate

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 17-04-2018 18:36

Ucraina este pregătită să ofere Rusiei un coridor pentru retragerea trupelor acesteia din Transnistria, a declarat marţi reprezentantul special al Kievului în procesul de reglementare a diferendului transnistrean Viktor Krâjanovski, care a apreciat totodată că Moscova nu pare dispusă să le retragă, relatează agenţia de presă Unian.

Ucraina este de acord cu retragerea trupelor ruseşti din Transnistria prin teritoriul ucrainean, a declarat Viktor Krâjanovski în cadrul unei dezbateri pe tema 'Capcanele reglementării transnistrene: cum să le evităm?', desfăşurată marţi la Kiev. Ucraina, la fel ca Rusia fac parte din formatul de negocieri privind reglementarea transnistreană 'cinci plus doi' (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE ca observatori), scrie agerpres.ro.

Citește și: Lovitură de teatru! Soția lui Petre Roman, încurcată cu un cămătar! Cum s-a ajuns aici

'Chiar şi astăzi suntem gata ca teritoriul nostru să fie folosit în acest scop, deoarece poziţia noastră principială este că trupele ruse trebuie să fie retrase din Transnistria, ele ar fi trebuit retrase demult de acolo', a afirmat diplomatul ucrainean, reiterând că poziţia Kievului în această problemă este neschimbată şi, prin urmare, Ucraina este pregătită să ofere toată asistenţa posibilă în acest scop.

În acelaşi timp, el a evocat declaraţia recentă a vicepremierului Dmitri Rogozin că Rusia nu îşi va retrage trupele din Transnistria. În plus, potrivit lui Krâjanovski, Duma de Stat rusă (camera inferioară) a motivat că trupele şi muniţiile ruseşti nu pot fi evacuate din regiunea transnistreană din cauza 'situaţiei instabile din Ucraina'.

Citește și: Se întâmplă în România! Cine este femeia care poartă în buletin numele Miss America

Pur şi simplu 'Rusia nu este dispusă să-şi retragă trupele şi se va lega de orice aspect şi va căuta noi pretexte. Poziţia noastră, o spun din nou, este neschimbată. Vom pune la dispoziţie teritoriul nostru şi vom asigura o retragerea nestingherită şi în condiţii de securitate a trupelor şi muniţiilor ruseşti de pe teritoriul Transnistriei de îndată ce Rusia îşi va manifesta disponibilitatea în acest sens', a subliniat diplomatul ucrainean.

De asemenea, el a reiterat că poziţia Ucrainei privind soluţionarea conflictului transnistrean rămâne neschimbată: o rezolvare cât mai rapidă a conflictului transnistrean în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova. 'Aceasta prevede mandatul care mi-a fost încredinţat de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, şi aici nu pot exista compromisuri', a subliniat Krâjanovski.

Citește și: Atenție! Se schimbă cardurile de sănătate! Cum puteți intra în posesia lor

Cu toate acestea, a remarcat diplomatul ucrainean, nu se observă paşi în direcţia reglementării politice pentru 'revenirea Transnistriei în cadrul statului unitar Republica Moldova'.

În acelaşi timp, el a numit poziţia Rusiei un factor important în soluţionarea conflictului transnistrean. Moscova, 'bineînţeles, nu este pregătită şi nu se întrevede clar când va fi pregătită pentru reglementarea acestui conflict, pentru că menţinerea oricărui conflict pe teritoriul fostei URSS reprezintă un factor foarte important în menţinerea influenţei ei asupra noilor state', a explicat reprezentantul diplomatic ucrainean.

Citește și: Simona Halep nervoasă! A ignorat jurnaliștii români după ce i s-a adresat o întrebare care a scos-o din minți

Prezent la dezbatere, ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Ruslan Bolbocean, a afirmat că autorităţile de la Chişinău se pronunţă pentru o soluţionare politico-diplomatică a conflictului în baza respectării integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova în cadrul graniţelor recunoscute pe plan internaţional.

Totodată, el a menţionat că Republica Moldova susţine acordarea unui statut special regiunii transnistrene, potrivit Unian.

Citește și: Incredibil! O cunoscută țară europeană își schimbă numele!

'Noi pledăm pentru transformarea actualei misiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internaţional. Noi pledăm pentru retragerea completă a trupelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova şi evacuarea muniţiilor' din stânga Nistrului, a spus Bolbocean, adăugând că guvernul moldovean doreşte un dialog direct între Chişinău şi Tiraspol.

Între altele, ambasadorul moldovean a spus că efectuarea de exerciţii militare în Transnistria reprezintă o sursă de îngrijorare pentru Chişinău, atrăgând atenţia că - potrivit unor date - numai anul trecut au avut loc 300 de astfel de aplicaţii în regiunea transnistreană.

Citește și: EXCLUSIV! Dragnea vrea remaniere cât mai repede! Ce miniștrii surpriză sunt vizați

Anterior, premierul moldovean Pavel Filip a spus că Republica Moldova este gata să ajungă la un acord cu Ucraina privind retragerea trupelor ruseşti din regiunea separatistă transnistreană prin teritoriul ucrainean, potrivit postului de radio Europa Liberă.

La ora actuală în Transnistria staţionează Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR), care numără aproximativ 1.400 de persoane. GOTR a fost creat la 1 iulie 1995 în baza fostei a Armatei a 14-a, desfăşurată în Transnistria. Principalul său obiectiv este protejarea depozitelor cu muniţii de la Cobasna, pe care Moscova trebuia să le repatrieze demult, conform angajamentelor asumate la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul. Rusia mai dispune de alţi 350 de militari în cadrul misiunii sale de menţinere a păcii, ca parte a forţei de menţinere a păcii comune cu Republica Moldova şi Transnistria.

Citește și: A fost aflat marele secret al lui Mihai Gâdea! Ce loc frecventează directorul Antena 3 .