Turcia, Iranul şi Rusia au anunţat că vor continua să coopereze pentru găsirea unei soluţii politice în Siria

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 17-04-2018 17:46

Turcia a afirmat marţi că va continua să colaboreze cu Iranul şi Rusia pentru a se ajunge la o soluţie politică în Siria, în pofida divergenţelor privind loviturile aeriene lansate de SUA, Franţa şi Marea Britanie ca urmare a unui presupus atac chimic imputat regimului sirian, relatează AFP şi Reuters. Preşedinţii turc, Recep Tayyip Erdogan, şi iranian, Hassan Rohani, au discutat în cadrul unei convorbiri telefonice despre "importanţa continuării eforturilor comune între Turcia, Iran şi Rusia, ca parte a procesului de la Astana, pentru a proteja integritatea teritorială a Siriei şi pentru găsirea unei soluţii politice durabile la criza siriană", au afirmat surse din cabinetul preşedintelui turc, anunţă Agerpres.

Pe 4 aprilie, la Ankara, liderii celor trei ţări s-au angajat să colaboreze pentru a se ajunge la o "încetare durabilă a focului" în Siria. Însă unitatea afişată de cei trei lideri pare să fi fost afectată după loviturile lansate în Siria de Washington, Paris şi Londra pe 14 aprilie, ca represalii la presupusul atac chimic din 7 aprilie în localitatea rebelă Douma, în Ghouta Orientală, în apropiere de Damasc.

Turcia a salutat loviturile aeriene drept un răspuns "adecvat" la acest atac, în timp ce Rusia şi Iranul au criticat acţiunea militară occidentală, sprijinind regimul Bashar al-Assad. "Preşedintele Erdogan, care a reamintit că poziţia Turciei cu privire la chestiunea utilizării armelor chimice este clară, a subliniat că este important să nu se deschidă calea unei escaladări a tensiunilor", au adăugat sursele citate.