Situaţie incredibilă înaintea unui meci de fotbal: Trofeul Europa League a fost FURAT

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 21-04-2018 11:42
Actualizat: 21-04-2018 13:18

Trofeul Ligii Europa a fost furat după o prezentare la un meci pe stadionul din Guanajuato (Mexic), însă a fost recuperat la scurt timp, informează AFP, potrivti news.ro.

"Am recuperat cupa Europa League după ce am fost informaţi despre vehiculul în care a fost pus după eveniment", au anunţat pe Twitter autorităţile din Guanajuato.

Acestea nu au furnizat detalii despre autorii furtului, nici despre modul în care a fost recuperat la Leon, la 50 de kilometri de Guanajuato.

Trofeul Ligii Europa este din argint şi marmură şi cântăreşte 15 kilograme. Va fi decernat câştigătoarei Europa League pe 16 mai, după finala de la Lyon.

Incidentul din Mexic a amintit de dispariţia trofeului Cupei Mondiale în Londra, în martie 1966. Furat de la o expoziţie de timbre, trofeul a fost găsit ulterior de un câine. Trofeul era aruncat în boscheţi, într-o zonă din sudul Londrei.

Vezi și: Greşeala pe care mulţi o comit: De ce nu trebuie să dormi NICIODATĂ pe canapea .