Şefa ÎCCJ, despre 'lista neagră' a Comisei Europene: 'Recunosc că m-a surprins'/ Ce măsuri a dispus

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 23-04-2018 00:02
Actualizat: 23-04-2018 00:05

Judecătoarea Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vorbeşte într-un interviu pentru Antena 3 despre "lista neagră" a Comisiei Europene, deja celebrul document prin care oficialii europeni solicitau, în 2012, informaţii despre mersul în instanţă a unor dosare de corupţie.

"Am citit şi eu lista. Recunosc că m-a surpins, pentru că nu obişnuim noi, judecătorii, să ne interesăm de dosarele altui judecător. Este greu de acceptat că altcineva, din exterior, se poate interesa pe dosarele aflate pe rol", a declarat judecătoarea.

Vezi şi: Preşedinta ÎCCJ rupe tăcerea: Informaţia care aruncă în aer scandalul protocoalelor secrete

Cristina Tarcea afirmă că a făcut verificări în arhiva ÎCCJ după prezentarea publică a documentului din 2012. "Am fost curioasă să vedem ce ascunde arhiva noastră din punctul acsta de vedere. Mărturisesc că nu am găsit vreo adresă către noi în care să ni se solicite relaţii cu privire la anumite dosare", a declarat Tarcea.

Judecătoarea a mai afirmat că a participat de multe ori la discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, însă niciodată nu s-au cerut informaţii despre situaţii punctuale, ci discuţiile s-au purtat la modul general.

Comisia Europeană (CE) nu a interferat niciodată în gestionarea unor cazuri individuale (de corupţie) din România, iar întrebările incluse în scrisoarea din octombrie 2012, adresată Ministerului Justiţiei român, au fost menite să ajute la pregătirea misiunii tehnice din noiembrie 2012, fără ca executivul comunitar să solicite informaţii legate de substanţa cazurilor, a afirmat recent preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, într-un răspuns la scrisoarea trimisă de premierul Viorica Dăncilă la 21 martie.

Vezi şi: Facebook pe bază de abonament lunar? Cât ar putea costa noua variantă anunţată de Mark Zuckerberg .