CCR îi răspunde lui Iohannis, după demersul împotriva lui Dragnea - Judecata pe 23 mai

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 26-04-2018 14:55
Actualizat: 26-04-2018 14:59

Curtea Constituţională a României va dezbate pe 23 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii care prevede trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvenului sub cea a Camerei Deputaţilor.

Şeful statului susţine în sesizarea adresă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, că prin felul în care a fost modificată Legea nu sunt clare raporturile dintre instituţia Monitorul Oficial şi Camera Deputaţilor.

Pe 11 aprilie, deputaţii au aprobat un proiect de lege care prevede trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputaţilor, după ce, în 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a decis trecerea acestei regii autonome în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG). Camera a votat atunci în calitate de for decizional.

În 22 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii, după ce aceasta fusese adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în 22 decembrie 2017.