Benjamin Netanyahu l-a primit pe Liviu Dragnea: Cuvintele măgulitoare adresate liderului PSD

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 26-04-2018 15:48
Actualizat: 27-04-2018 08:59

Premierul Benjamin Netanyahu l-a primit pe Liviu Dragnea! Netanyahu s-a întâlnit cu președintele Camerei Deputaților și a ținut să îi mulțumească pentru pozițiile sale referitoare la legăturile României cu Israelul, dar și pentru declarațiile făcute pentru mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

'O întâlnire excelentă cu preşedintele Camerei Deputaţilor din parlamentul român, Liviu Dragnea. Relaţiile dintre ţările noastre sunt bune şi vor deveni mai puternice', a scris Netanyahu pe o reţea de socializare în urma discuţiei cu Dragnea.

Primindu-l pe Liviu Dragnea, Benjamin Netanyahu i-a spus: 'Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi pentru a consolida prietenia noastră. Este o prietenie adevărată. Ea devine tot mai puternică', a relatat şi portalul timesofisrael.com.

Citește și: Atenție! O nouă înșelătorie vă poate aduce o factură uriașă- Cui nu trebuie să îi răspundeți la telefon

Anterior, delegaţia română aflată în vizită oficială în Israel, din care fac parte preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a fost primită joi de către preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin.

Deplasarea are loc la invitaţia premierului Benjamin Netanyahu, în contextul aniversării a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-israeliene, precum şi a 70 de ani de la declararea independenţei Statului Israel.

Citește și: Proiect de lege revoluţionar: Ce perioade ar putea fi incluse în stagiul de cotizare la pensie .