Economia britanică a înregistrat în primul trimestru cea mai slabă evoluţie de după 2012, din cauza ninsorilor

Autor: Andrei Radu
Publicat: 27-04-2018 12:13

Economia britanică a înregistrat în primul trimestru cea mai slabă evoluţie de la sfârşitul anului 2012, din cauza ninsorilor care au afectat comerţul cu amănuntul şi lucrările de construcţii, cu toate că statisticienii spun că efectul general al vremii nefavorabile a fost limitat, transmite Bloomberg.

Biroul Naţional de Statistică a anunţat că creşterea economică a încetinit la 0,1%, de la 0,4% în ultimele trei luni ale anului 2017, avansul fiind sub cel de 0,3% anticipat de analişti.

PIB-ul a avansat cu 1,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de asemenea cel mai lent ritm consemnat după 2012.

Datele vor amplifica aşteptările că Banca Angliei nu va majora dobânzile în luna mai, măsură care era considerată ca certă până nu demult.

Furtuna produsă de la sfârşitul lunii februarie a provocat haos în transporturi la nivel naţional, iar datele preliminare arată că activităţile de construcţii au scăzut cu 2,3% în martie, în timp ce serviciile şi producţia industrială au crescut cu doar 0,1%. Producţia industrială a fost susţinută de consumul mai mare de energie, în timpul perioadei de ger.

În primul trimestru, creşterea serviciilor a încetinit la 0,3%, producţia din sectorul construcţiilor a scăzut cu 3,3%, în timp ce producţia industrială a avansat cu 0,7%. În sectorul manufacturier, activităţile au crescut cu 0,2%, anunță News.ro.