Accident GRAV cu cinci victime: Poliţia, ÎN ALERTĂ - intervenţie în forţă

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 29-04-2018 13:41

Cinci persoane, printre care şi doi copii în vârstă de trei ani şi nouă ani, au fost rănite duminică într-un accident rutier petrecut pe drumul dintre Constanţa şi Valu lui Traian. În accident au fost implicate două autoturisme. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Constanţa, o femeie în vârstă de 34 de ani conducea duminică un autoturism pe DN 3 dinspre Valu lui Traian către Constanţa, iar la un moment dat nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de un autoturism care circula în aceeaşi direcţie de mers, condus de un bărbat de 27 de ani, intrând în acesta.

Citește și: Proiect de lege revoluţionar: Ce perioade ar putea fi incluse în stagiul de cotizare la pensie

În urma impactului, au fost răniţi doi copii, care au suferit traumatisme craniene, două femei, una diagnosticată cu traumatism cranian, iar cealaltă cu fractură la mână şi bărbatul de 27 de ani, care a suferit traumatism de coloană cervicală. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă, cele cinci victime sunt în stare stabilă şi au fost duse la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, conform news.ro.