Rafael Nadal e regele zgurii: A câştigat, pentru a 11-a oară, turneul de la Barcelona

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 29-04-2018 19:10

Rafael Nadal, liderul ATP, a câştigat, duminică, turneul de la Barcelona, cu premii totale de 2,5 milioane de euro, învingându-l în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas, locul 63 mondial.

Nadal s-a impus cu scorul de 6-2, 6-1, într-o oră şi 18 minute.

Rafael Nadal a mai câştigat competiţia de la Barcelona în 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2011, 2012, 2013, 2016 şi 2017, scrie news.ro.

Pentru spaniol, este al 77-lea trofeu în circuitul ATP. Nadal pe locul patru în privinţa numărului de trofee obţinute în Era Open, la egalitate cu John McEnroe. El este depăşit doar de Jimmy Connors (109), Roger Federer (97) şi Ivan Lendl (94).