Donald Trump extinde scutirea provizorie de taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu pentru UE (WSJ)

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 01-05-2018 03:24

Preşedintele american, Donald Trump, a decis să menţină până la 1 iunie scutirea provizorie de taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu provenind din Uniunea Europeană, a informat luni seară Wall Street Journal (WSJ), potrivit agenţiei France Presse.

La 8 martie, Donald Trump a promulgat taxe de 25% asupra importurilor de oţel şi de 10% asupra celor de aluminiu. La sfârşitul lui martie, el a scutit provizoriu UE cu termen până la 1 mai.

"Preşedintele Trump a decis să amâne până la 1 iunie decizia sa de a impune taxe Uniunii Europene şi altor aliaţi americani asupra oţelului şi aluminiului", a afirmat WSJ citând un responsabil din cadrul administraţiei.

În 2017, Europa a exportat în Statele Unite oţel în valoare de 5,3 miliarde de euro, iar aluminiu de 1,1 miliarde de euro.

Canada şi Mexicul beneficiază, de asemenea, de o scutire temporară. Preşedintele american a legat o eventuală scutire definitivă a acestor ţări de renegocierea Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA).