Răzvan Popa, europarlamentar PSD: Bugetul prezentat de Comisia Europeană dezavantajează state mai puțin dezvoltate precum România

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 02-05-2018 20:53
Actualizat: 02-05-2018 21:36

Europarlamentarul PSD, Răzvan Popa, susține într-un comunicat că varianta de Buget prezentat azi de Comisia Europeană riscă să împartă Uniunea Europeană pe criterii de dezvoltare. El susține că reducerea sumelor pentru coeziune și agricultură va dezavantaja țări ca România care au o mare nevoie de fonduri în aceste zone și speră că în negocierile care vor urma între Comisia, Consiliu și Parlament să se facă corecțiile necesare:

”Varianta de buget a Comisiei Europene dezamăgește statele UE care trebuie să recupereze decalaje de dezvoltare fără să beneficieze de finanțare adecvată.

Prin reducerea sumelor destinate politicii de coeziune și agriculturii, propunerea de Buget prezentată de Comisia Europeană pentru viitorul cadrul bugetar al Uniunii Europene riscă să dezavantajeze state mai puțin dezvoltate precum România, care au cea mai mare nevoie de banii europeni. Acest proiect trebuie îmbunătățit, pentru a nu afecta chiar fundamente ale proiectului european - precum coeziunea, solidaritatea și dezvoltarea unitară.

Scăderea resurselor de finanțare pentru Politica de Coeziune aduce un risc enorm – despărțirea Europei pe criterii de dezvoltare.

Uniunea Europeană a fost clădită ca un proiect menit să genereze dezvoltare economică și un nivel de trai mai bun în toate statele membre. Acum, realizarea acestui scop fundamental este pusă la îndoială.

Devine așadar cu atât mai mare responsabilitatea liderilor din UE, dar și a Parlamentului European, de a purta negocieri pentru a ajunge la un proiect de buget care să nu afecteze perspectivele de dezvoltare ale statelor membre și mai ales la un proiect care să nu divizeze astfel Uniunea.”, susține europarlamentarul PSD în comunicatul remis STIRIPESURSE.RO