Festivalul Filmului European a debutat fulminant la Bucuresti. Liliala Țuroiu, președintele ICR: Este unul dintre cele mai substanțiale proiecte ale ICR

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 09-05-2018 20:32

Festivalul Filmului European a debutat luni seara cu ediția din București, care are loc între 7 și 13 mai la următoarele săli: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Balassi, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Muzeul Național al Literaturii Române și la Spațiul Public European. O parte dintre proiecții vor fi însoțite de întâlniri cu cineaști și actori, concerte, dezbateri și alte evenimente speciale.

„Festivalul Filmului European este, neîndoielnic, unul dintre cele mai substanțiale proiecte ale ICR, pentru că însăși modalitatea de a îl organiza se bazează pe esența diplomației culturale: este un efort conjugat, împreună cu ambasadele și institutele statelor europene, o operă pe care o scriem în comun. Și mai mult decât atât, este un dar și în egală măsură un omagiu adus bogăției culturale a continentului nostru, de Ziua Europei. Am vrut ca în Anul Centenarului să ajungem în cât mai multe locuri din țară, pentru că este nedrept că majoritatea oportunităților culturale se consumă în București. Astfel încât, în afară de gazdele noastre de fiecare an, Iași, Timișoara și Tîrgu Mureș, în 2018 vom reveni (după mulți ani) la Sibiu, vom merge pentru prima dată în orașul Marii Uniri, Alba Iulia, dar vom ajunge, de asemenea în premieră, și în alte locuri unde până acum Festivalul încă nu a fost, cum ar fi Galați și Râmnicu Vâlcea ”, a precizat președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu.

Festivitatea de deschidere a FFE s-a desfășurat în prezența a numeroase oficialități, membri ai corpului diplomatic și al institutelor culturale străine la București, personalități din lumea culturală, din spațiul politic și social, iubitori ai filmului.

Cea de a 22-a ediție a Festivalului își va continua traseul în alte șapte orașe: Galați (11 – 13 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Tîrgu Mureș (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 mai) și Sibiu (1 – 3 mai). Programul complet al proiecțiilor din cele opt orașe este disponibil aici:http://ffe.ro/2018/programfilme/.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene și al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor .