ULTIMA ORĂ - Accident GRAV în județul Timiș: Cinci victime, dintre care doi morți. Poliţiştii au deschis o anchetă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 13-05-2018 09:06
Actualizat: 13-05-2018 10:32

Cinci persoane au fost implicate, duminică dimineaţa, într-un accident rutier care a avut loc la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş, soldat cu cinci victime, dintre care doi morţi. Toţi supravieţuitorii au fost transportaţi la spital. 

"Accidentul rutier a avut loc între două autoturisme şi s-a soldat cu cinci victime. Dintr-o maşină, s-au înregistrat trei victime, dintre care doi decedaţi şi un copil de 5 ani, conştient. În celălalt autoturism sunt două victime, din care o persoană încarcerată conştientă şi una s-a autoevacuat, fiind transportată la spital de SMURD", a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, pentru Agerpres.

Alina Mungiu Pippidi, ieșire spectaculoasă: 'Ponta nu mai e penal!'. Atac dur la adresa procurorilor DNA


Potrivit unor martori oculari prezenţi în trafic, şoferul unuia dintre cele două autoturisme, care a decedat în accident, şi care se deplasa dinspre Caransebeş spre Lugoj, conducea "haotic" şi la un moment dat a intrat pe contrasens, izbind celălalt autoturism care circula reglementar. 

Poliţiştii au deschis o anchetă.