Peste 8.000 de persoane afectate în urma viiturilor înregistrate în sudul Sri Lankăi

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 14-05-2018 10:00

Peste 8.000 de persoane au fost afectate în urma viiturilor provocate de ploile puternice înregistrate în provinciile sudice Galle şi Kalutara din Sri Lanka, a informat luni Centrul pentru gestionarea dezastrelor din această ţară, citat de Xinhua, scrie agerpres.ro

Purtătorul de cuvânt al Centrului, Pradeep Kodippilli, a declarat pentru agenţia menţionată că mai multe persoane au fost evacuate din locuinţe în urma ploilor torenţiale, însă odată cu încetarea precipitaţiilor până luni dimineaţa, situaţia a început să revină la normal. 

Potrivit acestuia, nu au fost raportate victime sau pagube, însă cei care trăiesc în zonele de joasă altitudine au fost îndemnaţi să rămână vigilenţi. 

În ultimul său raport, Departamentul meteorologic din Sri Lanka, a indicat că până în seara zilei de luni se vor mai înregistra ploi şi tunete în majoritatea provinciilor acestei ţări insulare asiatice, în timp ce în provinciile Sabaragamuwa (centru), Uva (sud) şi în districtele Polonnaruwa şi Vauniya sunt aşteptate precipitaţii abundente. 

În 2017, musonii care au lovit Sri Lanka la mijlocul lunii mai au provocat inundaţii puternice şi alunecări de teren în mai multe districte ale ţării, soldate cu peste 200 de decese şi mii de persoane strămutate.