Mihai Fifor, mesaj de Ziua Eroilor: România modernă înseamnă sacrificiul unor generaţii de eroi

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 17-05-2018 08:33

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a transmis joi un mesaj de Ziua Eroilor, în care subliniază că România modernă a fost realizată prin sacrificiul unor generaţii de eroi care au apărat idealurile naţiunii cu preţul vieţii, potrivit Agerpres.

"România modernă, ţara în care ne bucurăm astăzi de libertate şi democraţie, înseamnă sacrificiul generaţiilor de eroi care, nu de puţine ori, au apărat idealurile naţiunii cu preţul vieţii lor. În urma acestora, au rămas familii îndurerate, copiii nemângâiaţi şi o ţară demnă în care trebuie să construim pentru viitorul copiilor noştri. Lor, eroilor căzuţi în războaiele istoriei ori în teatrele de operaţii din prezent, le datorăm respectul nostru. Cu gândul la ei, astăzi, de Ziua Eroilor şi de Înălţarea Domnului, le vom aduce un pios omagiu la monumentele ce le sunt închinate şi în cimitirele în care odihnesc. Glorie eternă Eroilor României!", a scris ministrul Fifor, pe Facebook.

Citește și: ETNORAMA - Festivalul etniilor va avea loc în Parcul Regele Mihai I

Joi, Ministerul Apărării Naţionale organizează ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Eroilor în toate marile garnizoane din ţară.

În Bucureşti, aceste manifestări se vor desfăşura în mai multe zone:

* la ora 10,00, la Cimitirul Israelit "Filantropia" va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori;

* la ora 10,30, la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar se va desfăşura ceremonia militară intitulată "Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial";

* la ora 12,00, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare "Carol I"), la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar şi la Cimitirul Eroilor Revoluţiei;

* la ora 15,00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut (din Parcul Carol I) se va desfăşura ceremonia militară de "Rostire solemnă a numelor eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial".

În acest an, Ziua Eroilor coincide cu sărbătorirea a 95 de ani de la amenajarea, în Parcul "Carol I", a Mormântului Ostaşului Necunoscut - simbol al sacrificiului şi dăruirii pentru făurirea României Mari, moment aniversar, de asemenea, marcat în acest cadru solemn, precizează MApN.

Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.