Caroline Wozniacki s-a calificat în optimile de finală la Roma (WTA)

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 17-05-2018 08:54

Jucătoarea daneză de tenis, Caroline Wozniacki, numărul 2 mondial, s-a calificat fără probleme în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 3.351.720 dolari, învingând-o în două seturi, 6-1, 6-4, pe belgianca Alison Van Uytvanck, într-o partidă disputată miercuri, potrivit Agerpres.

Wozniacki s-a impus după o oră şi 36 minute de joc, iar în turul următor o va înfrunta pe leteona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 15, care a dispus cu 6-4, 6-4 de sârboaica Aleksandra Krunic.

Citește și: Mihai Fifor, mesaj de Ziua Eroilor: România modernă înseamnă sacrificiul unor generaţii de eroi

În schimb, favorita numărul 3, spaniola Garbine Muguruza, părăseşte competiţia din capitala Italiei în turul secund, după ce s-a înclinat în trei seturi, 5-7, 6-2, 7-6, în faţa australiencei Daria Gavrilova.

Într-un alt meci disputat miercuri, Maria Şarapova a învins-o cu 3-6, 6-4, 6-2 pe Dominika Cibulkova din Slovacia, la un deceniu după ultima lor confruntare de la Foro Italico, încheiată tot cu victoria rusoaicei, care se va lupta acum pentru un loc în sferturile de finală cu Gavrilova.

Rezultate - Turul 2:
Simona Halep (România/N.1) - Naomi Osaka (Japonia) 6-1, 6-0
Angelique Kerber (Germania/N.11) - Irina Begu (România) 3-6, 7-5, 7-5
Madison Keys (SUA/N.13) - Donna Vekic (Croaţia) 7-6 (7/2), 7-6 (7/0)
Sloane Stephens (SUA/N.9) - Kaia Kanepi (Estonia) 6-0, 5-7, 6-4
Caroline Garcia (Franţa/N.7) - Timea Babos (Ungaria) 6-3, 6-4
Maria Şarapova (Rusia) - Dominika Cibulkova (Slovacia) 3-6, 6-4, 6-2
Johanna Konta (Marea Britanie) - Su-Wei Hsieh (Taiwan) 6-0, 6-4
Maria Sakkari (Grecia) - Karolina Pliskova (Cehia/N.6) 3-6, 6-3, 7-5
Daria Kasatkina (Rusia/N.14) - Danielle Collins (SUA) 6-2, 6-3
Venus Williams (SUA/N.8) - Elena Vesnina (Rusia) 6-2, 4-6, 7-5
Anett Kontaveit (Estonia) - Svetlana Kuzneţova (Rusia) 7-5, 7-5
Anastasija Sevastova (Letonia/N.15) - Aleksandra Krunic (Serbia) 6-4, 6-4
Caroline Wozniacki (Danemarca/N.2) - Alison Van Uytvanck (Belgia) 6-1, 6-4
Daria Gavrilova (Australia) - Garbine Muguruza (Spania/N.3) 5-7, 6-2, 7-6 (8/6).