Fostul spion rus Serghei Skripal a fost externat

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 18-05-2018 12:48

Fostul spion rus Serghei Skripal a fost externat vineri, după peste două luni petrecute în spitalul din Salisbury (sudul Angliei) în urma expunerii la un agent neurotoxic, a anunţat vineri serviciul public de sănătate britanic NHS, informează Reuters şi Press Association, scrie agerrpes.ro.

Skripal, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit în stare de inconştienţă pe o bancă la 4 martie pe o bancă din Salisbury împreună cu fiica sa Iulia (33 de ani), care a fost externată la începutul lui aprilie. 

Marea Britanie a acuzat Rusia că s-a aflat la originea acestui atac chimic, iar mai multe guverne occidentale, inclusiv din SUA, au expulzat ulterior peste 100 de diplomaţi ruşi. Rusia a negat orice implicare în otrăvirea lui Skripal şi a luat măsuri similare în răspuns la cele occidentale.