Jean-Michel Aulas: “Suporterii echipei Olympique Marseille au distrus stadionul". Ce sancțiuni va aplica UEFA

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 20-05-2018 11:54

Preşedintele clubului Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, a declarat că la finala Ligii Europei, disputată miercuri, pe stadionul din Lyon, suporterii echipei Marseille au distrus arena, în tribune găsindu-se chiar şi excremente, scrie news.ro.

“Suporterii echipei Olympique Marseille au distrus stadionul. Sunt pagube imense, în cazul cărora UEFA va decide sancţiunile necesare. Erau excremente în tribune”, a spus Aulas, potrivit presei franceze.

Olympique Marseille a pierdut miercuri finala Ligii Europa, cu Atletico Madrid, scor 0-3.

Citește și: Incident la parada echipei Juventus după câştigarea campionatului Italiei: șase fani au fost răniţi

După meci, UEFA a deschis proceduri care vizează ambele finaliste.

Clubul Olympique Marseille este vizat de proceduri disciplinare pentru incidente în public, provocarea de daune, aprindere de torţe, aruncarea unor obiecte şi întârzierea startului jocului.

Atletico Madrid riscă sancţiuni din cauza aprinderii de torţe şi a unui banner cu mesaj rasist.

Cazurile vor fi analizate de Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA la 31 mai.