Mariano Rajoy se arată hotărât să țină sub autoritatea Spaniei Catalonia

Autor: Vlad Ciurdar
Publicat: 20-05-2018 17:05

Premierul spaniol Mariano Rajoy intenţionează să menţină Catalonia sub tutela Madridului din cauza numirii în executivul local a unor personalităţi aflate în prezent în detenţie sau în exil, a relatat duminică publicaţia spaniolă El Pais, citată de Reuters, informează Agerpres.

Quim Torra, ales luni la preşedinţia executivului autonom din Catalonia, a anunţat sâmbătă componenţa cabinetului său, iar guvernul central a ripostat imediat faţă de prezenţa personalităţilor respective, vorbind despre o provocare.

Separatiştii catalani au obţinut o mică majoritate în cursul alegerilor din decembrie, organizate după dizolvarea executivului local şi punerea sub tutelă a provinciei autonome, care au urmat referendumului pentru autodeterminare şi proclamării independenţei în octombrie 2017.

Vezi și: Mariano Rajoy se opune separatiștilor catalani: 'o nouă provocare'

Mariano Rajoy a promis să-i redea autonomia după formarea unui guvern conform legislaţiei în vigoare, dar prezenţa lui Jordi Turull şi a lui Josep Rull, ambii în arest preventiv, precum şi cea a lui Antoni Comin şi Lluis Puig i Gordi, care se află la Bruxelles, ar putea să-l determine să-şi schimbe intenţia.

Guvernul central a comunicat sâmbătă că va verifica viabilitatea noului executiv catalan ţinând seama de statutul juridic al unora dintre membrii acestuia, urmăriţi în special pentru rebeliune.

Mariano Rajoy a evocat sâmbătă situaţia cu Pedro Sanchez şi Albert Rivera, şefi ai Partidului Socialist şi Ciudadanos. Într-un interviu publicat duminică de La Razon, primul se declară dispus să susţină guvernul dacă el decide să împiedice echipa lui Torra să-şi preia atribuţiile.