Aproape de o TRAGEDIE ÎN MASĂ: 134 de persoane au ajuns la spital, după ce au mâncat shaorma, poliția a deschis dosar penal

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 21-05-2018 17:26

Poliţia ieşeană a întocmit un dosar penal după ce, în cursul săptămânii trecute, 134 de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţii alimentare din cauza maionezei din shaorma.

"Poliţiştii s-au autosesizat şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de comercializare de produse alterate în cadrul căruia cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Adina Lupu.

Citește și: Starbucks modifică politicile comerciale: Ce trebuie să știe toți clienții

În urmă cu o săptămână, 134 de persoane, dintre care patru din judeţul Vaslui, au ajuns la spital cu toxiinfecţii alimentare. Majoritatea celor care s-au îmbolnăvit sunt copii, adolescenţi şi tineri. Anchetele epidemiologilor au arătat că toxiinfecţiile au fost produse de bacteria Salmonella, care a fost găsită în sosurile preparate în incinta unui restaurant de tip fast food.

Inspectorii sanitari au amendat unitatea cu 3.000 lei şi au suspendat activitatea restaurantului.

Citește și: Liberalii amenință cu o nouă plângere penală: ”Ajunge…! Este clar că pe hoţi doar cătuşele îi sperie…” .