Bitcoin este acceptată de Allah - Prima moschee care acceptă criptomoneda ca donație

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 23-05-2018 07:51
Actualizat: 23-05-2018 08:36

Bitcoin este acceptată de Allah, a declarat moscheea Masjid Ramadan din Dalston, estul Londrei, devenind prima din Marea Britanie care acceptă criptomoneda ca donaţie, scrie The Telegraph, conform news.ro.

Consilierii islamici au subliniat că Bitcoin este "halal" atât timp cât "tranzacţiile respectă legea".

A existat o dezbatere amplă în lumea islamică în ultima perioadă. Muftiul Egiptului, de exemplu, a susţinut că această criptomonedă este "haram", adică interzisă, deoarece ar fi utilizată în activităţi ilegale.

Dezvăluiri BOMBĂ - Mircea Negulescu cutremură DNA: Denunț împotriva Laurei Codruța Kovesi / SURSE

Din cauza naturii sale anonime, Bitcoin a fost asociat cu achiziţia online de droguri sau alte obiecte interzise.

Însă moscheea a motivat că musulmanii o pot folosi pentru donaţii de Ramadan, cunoscut şi ca "zakat".

Musulmanii oferă 2,5% din averea lor pentru acte de caritate în timpul Ramadanului, o donaţie anuală care le este impusă tuturor membrilor comunităţii celor săraci.

Moscheea, cunoscută şi ca Shacklewell Lane Mosque, va accepta sonaţii în două criptomonede diferite Bitcoin şi Ethereum.