Klaus Iohannis, în vizită la uzina Automobile Dacia S.A., unde va participa la o dezbatere privind industria auto

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 24-05-2018 08:07

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează joi o vizită în judeţul Argeş, unde va participa la o dezbatere privind industria auto şi va vizita uzina Automobile Dacia S.A. de la Mioveni, scie Agerpres.

La dezbaterea "Industria auto, cheia dezvoltării economiei. Factori de creştere a competitivităţii", organizată de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) la Piteşti, vor fi prezenţi reprezentanţii celor mai importante companii din industria de profil românească.

Citește și: ONU suspendă temporar sancţiunile pentru a permite oficialilor nord-coreeni să participe la summitul din Singapore

"Având în vedere importanţa deosebită a industriei auto pentru economia României, preşedintele Klaus Iohannis va purta un dialog cu participanţii pe teme cheie pentru perspectivele de dezvoltare a acestei industrii, precum cele care privesc competitivitatea, infrastructura, piaţa forţei de muncă, nevoia de profesionalizare a educaţiei, cât şi provocările viitorului în contextul industriei 4.0", potrivit Administraţiei Prezidenţiale. 

Preşedintele Klaus Iohannis va vizita uzina Automobile Dacia S.A. de la Mioveni, unde va discuta cu membri ai conducerii şi angajaţi ai companiei.