Întâlnire de gradul 0 la Parchetul General Andreea Cosma, față în față cu Mircea Negulescu: 'Am emoții. Uitați că tremur'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 24-05-2018 12:59
Actualizat: 24-05-2018 13:05

Deputatul Andreea Cosma a fost, joi, la o terasă în apropierea Parchetului General, acolo unde a fost audiat Mircea Negulescu, aceasta declarând că atunci când l-a văzut pe fostul procuror ieşind s-a emoţionat.

„M-am întors cu spatele. M-am emoționat. Păi, de ce mi-a făcut în viață. Mi-a stricat viața. Uite, că nu mai pot, tremur! (...) Sunt martorii mei la parchet. Îmi tremură mâinile. Să spună cum mi-a stricat cariera, cum au vrut să mă aresteze, cum am pierdut sarcina. M-am emoționat”, le-a spus Andreea Cosma jurnaliştilor, după ce l-a văzut pe Mircea Negulescu ieșind din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Mircea Negulescu a fost audiat, joi, la Parchetul General, după ce, la începutul acestui an, fostul şef ANAF Sorin Blejnar a depus o pângere împotriva lui, dar a refuzat să facă declaraţii. Sorin Blejnar îl acuză pe fostul procuror de la DNA Ploieşti de purtare abuzivă în instrumentarea dosarului de corupție deschis pe numele său, când a fost reținut și arestat.