Schimbi de replici în Comisia Iordache! Eugen Nicolicea, desființat de un deputat USR: 'Ți-ai luat diploma prin poștă și îi spui unui magistrat că nu înțelege'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 26-05-2018 04:30
Actualizat: 26-05-2018 00:12

A fost scandal monstru săptămâna aceasta în Comisia Iordache. Deputatul USR Stelian Ion a publicat, miercuri, pe Facebook filmarea live din Comisia Iordache prin care a arătat ameninţările primite de la preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea. Acesta a insinuat, în timpul şedinţei, că Stelian Ion şi-ar putea înceta mandatul de deputat din cauza „stării de incompatibilitate”, motivul fiind că Stelian Ion „exercită profesiunea de reporter freelancer transmiţând live din sală”.

„Domnule președinte, vă rog! Față de invitați mi se pare că trebuie să dăm dovadă de mai mult respect. Nu poți să-ți permiți să spui față de un invitat, un magistrat, că nu înțelege, în condițiile în care are zeci de ani de experiență în acest domeniu și tu ai terminat facultatea la distanță, ți-ai luat diploma prin poștă”, i-a spus Stelian Ion lui Nicolicea.

În replică, Nicolicea l-a atacat violent pe Stelian Ion, legându-se de faptul că acesta înregistrează ședinta comisiei.

„Dumneavoastră, domnule preşedinte (Florin Iordache n.r.), sunteţi prea blând cu oponenţii politici. Vreau să vă spun că e foarte important cine face obiecţiile, spre exemplu un deputat care are interes fiind avocat şi face obiecţii, are un anumit sens. De asemenea, un deputat care este în stare de incompatibilitate fiindcă exercită profesiunea de reporter freelancer transmiţând live din sală şi care ar putea să-şi înceteze mandatul pe această chestiune. Când această discuţie o generează un autopenal care spune întâi că a comis o infracţiune pentru că nu a denunţat o infracţiune pe care o cunoştea, este altceva, când o face un dj cu boxe este altceva şi o să încercăm să punem lucrurile la punct şi cu incompatibilităţile şi cu conflictul de interese că prea le susţinem", a spus Nicolicea.