Traian Băsescu dinamitează PNL. Mesaj pentru foștii PDL-iști: 'Le-am spus - Adio, dar rămân cu tine'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 26-05-2018 22:00

Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Baia Mare, că îi așteaptă pe foștii pedeliști, aflați acum în PNL, în Partidul Mișcarea Populară, mesajul vizându-i în special pe cei care sunt nemulțumiți de acțiunile liderului Ludovic Orban.

"Eu zic să ne batem doar cu jumătate din PNL, pentru că eu am spus PDL-iștilor <>, dar ăștia nu au dat pe filmare, am spus <>, așa că îi așteptăm pe cei care se uită la Sică Mandolină cu neîncredere pentru trăsnăile pe care le face", a declarat Traian Băsescu, la Baia Mare, conform Mediafax.

Pe de altă parte, liderul PMP a criticat dur guvernarea PSD, despre care spune că pierde banii europeni, deoarece "nu se pot fura"

"I-a interesat doar mărirea pensiilor, despre asta e interesul politic al PSD, pentru propriul electorat, nu dezvoltarea generală a țării, nu banii europeni. Vin ca niște retarzi și ne arată ce autostrăzi vor face din bani în parteneriat public-privat și nu spun ce fac cu banii primiți gratis de la Uniunea Europeană", a mai spus Băsescu.