Raed Arafat intervine, după explozia din Bacău: 'Am trimis două elicoptere SMURD'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 28-05-2018 19:55
Actualizat: 28-05-2018 20:57

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, pentru MEDIAFAX, că au fost trimise două elicoptere SMURD pentru cele două persoane rănite, luni seară, în urma exploziei unui proiectil în județul Bacău.

"Din păcate este vorba despre un decedat, alte două persoane au fost rănite în această explozie. Nu știm cu exactitate starea în care se află cele două persoane. Am trimis două elicoptere SMURD, unul dintre ele a și ajuns deja. Cel mai probabil cele două persoane vor fi transportate fie la Iași, fie la Galați", a explicat Raed Arafat.

Vezi şi: Tot ce trebuie să ştii despre cofeină: Cum ştii că nu abuzezi de cafea

Un muncitor a murit şi doi au fost răniţi, luni seara, după ce un proiectil a explodat în comuna Asău, judeţul Bacău.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a declarat pentru MEDIAFAX că muncitorii făceau lucrări în momentul exploziei la exploatarea forestieră din zona Ciobăneşti, comuna Asău.

Din primele date se pare că unul dintre muncitori a lovit elementul de muniţie cu un ciocan şi din acest motiv s-a produs explozia.

”În acest moment nu ştiu să spun dacă este vorba despre un proiectil sau o bombă, echipele medicale sunt acolo şi ştim doar că un muncitor a murit şi alţi doi au suferit răni grave”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Vezi şi: Castraveţii, aliat de nădejde împotriva cancerului: Cum să-i foloseşti eficient .