Victor Ponta anunţă COLABORARE PRO România - ALDE pentru blocarea desfiinţării Pilonului II de pensii

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 31-05-2018 07:12

O colaborare cu ALDE - asta anunţă liderul PRO România, Victor Ponta, pentru blocarea desfiinţării Pilonului II de pensii de către PSD.

"Timp de 3 luni am primit de la Dragnea, Dancila si ceilalti reprezentanti ai Guvernului tot felul de anunturi, reveniri, juraminte, razgandiri!

Pana la urma au recunoscut ca vor lua cei 3.75% din contributiile platite la Pilonul 2 de cei sub 46 de ani si ii vor duce sa astupe gaura facuta la Pilonul 1.

Este o politica total gresita sa iei din banii tinerilor ca sa acoperi greselile si incompetenta Guvernului. Asta dupa ce ai trecut deja toate contributiile de la angajator la angajat ca sa astupi alte gauri!

Singura solutie corecta este sa ai mai multi cotizanti si sa impui si o cota diferentiata pentru cei care au venituri mai mari!

- efectele negative sunt mult mai profunde si mai toxice ( distrug piata de capital, Guvernul se va imprumuta cu dobanzi mai mari de la banci si fonduri din strainatate, ratingul de tara se va strica si va influenta negativ investitiile straine etc)!

Daca decizia de a face Pilonul 2 optional se impune atunci vom face un amendament sa pot sa aleg intre Pilonul 1 si 2 ! Ceea ce nu este o solutie buna dar macar limiteaza greseala - am vazut ca si cei de la ALDE sunt de acord si atunci va fi o initiativa comuna #ProRomania si ALDE!", a scris Victor Ponta pe Facebook.