500 de procurori au semnat o scrisoare prin care o apără pe Laura Codruța Kovesi, după decizia Curții Constituționale. Judecător la Curtea de Apel Oradea, Florica Roman, distruge argumentația acestora și arată, cu argumente juridice, de ce procurorii sunt sub controlul ierarhic al ministrului Justiției.
”CCR a avut in vedere, la pronuntarea acestei decizii, art. 132 alin. (1) din Constitutie care prevede ca “procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei“.
Asadar, prin decizia din 30 mai 2018 Curtea Constitutionala nu a facut altceva decat sa reaminteasca aceste dispozitii constitutionale, ca procurorii isi desfasoara activitatea sub controlul ierarhic si autoritatea Ministrului Justitiei.
Voi arata pe scurt cum se exercita controlul ierarhic si autoritatea Ministrului Justitiei asupra procurorilor, pentru a se intelege diferenta dintre statutul judecatorului si cel al procurorului cu privire la ce inseamna independenta separata si diferita a acestora.
1. Activitatea procurorilor sub controlul ierarhic
Procurorii sunt independenti numai cu privire la actele, masurile, solutiile pe care le dispun/adopta in dosarele pe care le cerceteaza, insa, sub control ierarhic fiind, aceste acte/masuri/solutii sunt sau pot fi, la cerere, infirmate, verificate sau confirmate de procurorul ierarhic superior.
Cu alte cuvinte, procurorul superior nu-i poate – cel putin teoretic – dicta sau impune, de sus in jos, procurorului din subordine ce solutie sau masura sa dispuna. In cazul in care procurorul superior exercita o astfel de ingerinta ori presiune asupra celui inferior, cel din urma se poate adresa Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior a Magistraturii, pentru a-i apara independenta.
In intreg Codul de procedura penala “controlul ierarhic” al procurorului superior se exercita de jos in sus, procurorul ierarhic validand, infirmand, confirmand acte, masuri, solutii ale procurorului inferior sau admitand ori respingand plangeri ale partilor cu privire la actele, masurile dispuse de procurorul inferior.
Iata cateva articole din Codul de procedura penala care reglementeaza aceste aspecte:
Art. 63
(4) Conflictul de competență dintre 2 sau mai mulți procurori se rezolvă de către procurorul ierarhic superior comun acestora.
Art. 70 – Procedura de soluționare a abținerii sau recuzării procurorului
(1) În tot cursul procesului penal, asupra abținerii sau recuzării procurorului se pronunță procurorul ierarhic superior.
(2) Declarația de abținere sau cererea de recuzare se adresează, sub sancțiunea inadmisibilității, procurorului ierarhic superior. […]
(3) Procurorul ierarhic superior soluționează cererea în 48 de ore.
(4) Procurorul ierarhic superior se pronunță prin ordonanță care nu este supusă niciunei căi de atac.
(5) Procurorul recuzat poate participa la soluționarea cererii privitoare la măsura preventivă și poate efectua acte sau dispune orice măsuri care justifică urgența.
(6) În caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin.
Art. 209
(15) Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura reținerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunță de îndată, prin ordonanță. În cazul când constată că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a măsurii reținerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Articolul 304 – Infirmarea actelor procesuale sau procedurale
(1) Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de cercetare penală nu este dată cu respectarea dispozițiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul verificării efectuate de către procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior.
Art. 328 – Cuprinsul rechizitoriului
(1) Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Art. 335
Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale
(1) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale.
Art. 339 – Plângerea împotriva actelor procurorului
(1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
(2) În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.”
Aceste doua alineate, ale art. 339, au fost modificate prin OUG 18/2016 de catre Guvernul Ciolos.
Asadar, dupa cum se poate vedea, “controlul ierarhic” al procurorului se exercita cu privire la un act, masura, solutie DEJA dispusa de catre procurorul inferior intr-o anumita cauza si nu impunandu-i acestuia din urma ce anume sa dispuna in respectiva cauza. Ar fi si anormal sa faca asa ceva, impunand de sus in jos ce solutie sa fie dispusa de procurorul inferior, pentru ca apoi tot el sa o confirme.
2. Activitatea procurorilor sub autoritatea Ministrului Justitiei
Pe langa “controlul ierarhic”, Constitutia prevede ca procurorii isi desfasoara activitatea si “sub autoritatea Ministrului Justitiei” (art. 132 alin. (1)).
Daca “controlul ierarhic” se face de procurorul ierarhic superior in cauze specifice asupra unor masuri deja dispuse, exercitatea “autoritatii” Ministrului Justitiei in cazul procurorilor priveste relatiile institutionale cu Ministrul Public in vederea realizarii unitare a politicii penale a statului.
Extrag cateva articole din Legea 304/2004, a organizarii judiciare, din care rezulta clar modul cum Ministrul Justitiei isi exercita “autoritatea” fata de procurori.
Art. 63
Ministerul Public exercita, prin procurori, următoarele atribuții:
h) acționează pentru prevenirea și combaterea criminalității, sub coordonarea ministrului justiției, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;
i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează și prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației în domeniu;
Asadar, politica penala a statului nu este facuta de catre procurori ori judecatori, ci este coordonata de Ministrul Justitiei, deoarece, in fond, este o decizie a executivului, luata in urma unor analize ale fenomenelor infractionale, ce strategie adopta pentru combaterea acelor fenomene.
Art. 69
(1) Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul- șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ori de ministrul justiției. [acest articol a fost modificat prin OUG 78/2016 de catre Guvernul Ciolos]
Asadar, nu Ministrul Justitiei merge in persoana sa faca controale asupra procurorilor, ci astfel de controale se fac tot de catre procurori anume desemnati de conducerea PICCJ, DNA sau DIICOT.
(2) Controlul consta în verificarea eficientei manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și în care se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenta parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate.
Legea prevede EXPRES ca astfel de controlale nu pot viza masurile dispuse sau solutiile adoptate de procurori in dosare, o asemenea verificare fiind de competenta procurorului ierarhic superior, cum am aratat la capitolul anterior.
(3) Ministrul justiției poate să ceara procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficienta a criminalității.
Detaliul ca Ministrul Justitiei da “indrumari scrise” este crucial, deoarece o astfel de indrumare poate fi contestata. Asadar, Ministrul Justitiei nu poate da “indrumari” verbale, iar daca un asemenea lucru se intampla, procurorul poate ignora “indrumarea”.
Art. 79
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție elaborează anual un raport privind activitatea desfășurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Art. 88
Direcția Națională Anticorupție elaborează anual un raport privind activitatea desfășurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Direcției Naționale Anticorupție.
Tocmai datorita relatiei de “autoritate” a Ministrului Justitiei fata de procurori, PICCJ si DNA (iar dupa noile modificari si DIICOT) prezinta Ministrului Justitiei raportul de activitate, care apoi il prezinta Parlamentului.
Procurorii nu prezinta un asemenea raport Presedintelui sau Premierului, ci Ministrului Justitiei, sub a caruia autoritate isi desfasoara activitatea.
Art. 140
(2) Regulamentul de ordine interioară [al parchetelor] prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, a procurorului șef al Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Acest articol a fost modificat prin OUG 78/2016 de catre Guvernul Ciolos.
Din nou, regulamentul e “aprobat” prin ordin de Ministrul Justitiei, nu de catre Presedinte sau Premier.
Rezulta din toate aceste texte, asadar, ca autoritatea Ministrului Justitiei asupra procurorilor se exercita atat cu privire la a verifica cum este pusa in practica politica penala a statului, cat si prin efectuarea unor controale, care insa sunt facute tot de catre procurori, “anume desemnati” de catre conducerea parchetelor.
In concluzie, independenta procurorului este, in esenta, libertatea acestuia de a solutiona impartial dosarele cu care este investit supunandu-se numai legii, solutiile acestuia, insa, putand fi cenzurate de procurorul ierarhic superior.
Autoritatea Ministrului Justitiei, de partea cealalta, se exercita prin verificarea modului in care politica penala este pusa in practica si prin controlul pe care il poate exercita asupra procurorilor, prin alti procurori anume desemnati. Acest control, cum am aratat, nu poate include si verificarea solutiilor date in dosare concrete.
Prin urmare independenta procurorului, chiar daca este una extrem de importanta, este limitata prin Constitutie si lege.
Este esential pentru functionarea corecta a justitiei ca procurorii sa solutioneze dosarele pe care le gestioneaza doar in baza legii, liberi de orice presiuni si influente indiferent din partea cui ar veni.
Tocmai de aceea, cum am aratat mai sus, daca procurorii isi simt independenta lezata se pot adresa Sectiei pentru procurori a CSM pentru a le fi aparata aceasta independenta.”, arată Florica Roman, pe blogul personal.