Moment unic.. aflați în stare de război, președinții Rusiei și Ucrainei au stabilit telefonic un consistent schimb de prizonieri

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 11-06-2018 06:47

Petro Poroșenko, președintele Ucrainei, a avut sâmbătă o conversație telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin, căruia i-a solicitat să elibereze cetățenii ucraineni închiși în Rusia, în condițiile în care unii dintre aceștia sunt în greva foamei, potrivit Președinției de la Kiev.

Ambasadorul Hans Klemm, pe picior de plecare. Cine ar urma să-i ia locul

Cei doi lideri au discutat și despre situația din estul Ucrainei și implementarea acordului de la Minsk, a transmis Kremlinul, precizând că partea ucraineană a inițiat convorbirea telefonică, informează site-ul agenției Tass.

Kremlinul a confirmat și faptul că Putin și Poroșenko au discutat despre "chestiuni umanitare, inclusiv schimbul de deţinuți".

"Vladimir Putin a subliniat necesitatea eliberării imediate a jurnaliştilor ruşi arestaţi în Ucraina", conform Kremlinului.

Printre ucraineni închiși în Rusia se află și Oleg Sentsov, un cineast condamnat la 20 de ani de închisoare pentru formarea unui grup terorist în regiunea Crimeea. Sentsov a fost găsit vinovat la capătul unui proces controversat.

Parlametul UE au îndemnat Rusia să-l elibereze pe cineastul ucrainean Oleg Senţov şi pe activistul civil ucrainean Oleksandr Kolcenko, catalogând deţinerea acestora drept "o încălcare flagrantă a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi Estoniei prin răpiri ilegale de cetăţeni din cele două ţări".