Erdogan amenință lumea occidentală: va începe al Treilea Război Mondial

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 11-06-2018 13:35

Președintele Turciei, Recep Tayip Erdogan, amenință că va începe al Treilea Război Mondial între cruce și semilună, asta după ce Austria a luat decizia de a închide șapte moschei și de a expulza 70 de imami.

Citește și: Traian Băsescu s-a dezlănțuit la adresa lui Dragnea, după mitingul PSD: 'Statul paralel? Eu l-am făcut, iar Dragnea l-a lins'

Erdogan a criticat în termeni duri decizia Austriei și a lansat și o amenințare voalată. „Aceste măsuri luate de premierul austriac duc, mă tem, către un război mondial între cruce și semilună”, a declarat președintele turc.

„Spun că ne vor expulza oamenii religioși din Austria. Credeți că nu vom reacționa dacă vor face asta? Asta înseamnă că va trebui să luăm măsuri”, a continuat el, informează Digi24.

Guvernul austriac, din care face parte şi extrema dreaptă, va închide şapte moschei finanţate de Turcia. Decizia, care a înfuriat autorităţile de la Ankara, este doar începutul, au promis oficialii austrieci.