32 de deținuți etiopieni, condamnați în Egipt pentru delicte minore, au fost lăsați să plece înapoi acasă - cu cine au mers în avion

Autor: Luiza Moldovan
Publicat: 11-06-2018 20:18

Egiptul a eliberat luni 32 de deţinuţi etiopieni care s-au întors la Addis Abeba la bordul aceluiaşi avion cu premierul Etiopiei, care a întreprins o vizită oficială la Cairo, au indicat surse diplomatice şi aeroportuare, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Aceste eliberări survin la o zi după întâlnirea dintre premierul etiopian Abiy Ahmed şi preşedintele egiptean Abdel Fattah Al-Sissi, care au discutat despre controversata construcţie a unui baraj pe Nil în Etiopia.

Potrivit unei surse diplomatice, ''deţinuţii au fost eliberaţi astăzi (luni) şi au călătorit împreună cu premierul etiopian''.

Cei 32 de cetăţeni etiopieni erau închişi la Cairo din diferite motive, precum delicte minore şi infracţiuni legate de imigraţie.

O sursă de pe aeroportul din Cairo a confirmat informaţia, adăugând că procedura a fost întreprinsă pentru revenirea unor foşti deţinuţi în ţara lor.

Luni, într-o conferinţă de presă comună, Abiy i-a mulţumit preşedintelui Sissi pentru că a autorizat eliberarea celor 32 de deţinuţi.

Construirea barajului Recunoştinţa de către Etiopia pe Nil, care îngrijorează Egiptul în legătură cu aprovizionarea cu apă, a provocat tensiuni între Cairo, Addis Abeba şi Khartoum.