USR: Propunerea lui Gabriel Vlase la conducerea SIE este o cedare tactică din partea preşedintelui

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 14-06-2018 14:32

Uniunea Salvaţi România (USR) consideră că era necesară numirea unui candidat la conducerea Serviciului de Informaţii Externe, pentru că exista riscul ca acest serviciu să rămână anul acesta fără conducere, iar propunerea lui Gabriel Vlase este o cedare tactică din partea preşedintelui. 

"Serviciul de Informaţii Externe nu mai are director din septembrie 2016, după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. Mai mult, adjuncţii SIE împlinesc anul acesta vârsta de pensionare. Propunerea lui Gabriel Vlase la conducerea SIE este o cedare tactică din partea preşedintelui. În faţa ameninţărilor realiste cu suspendarea, care ar fi implicat înlocuirea imediată a procurorului şef DNA şi promulgarea legilor Justiţiei, Iohannis a cedat conducerea unui serviciu secret. Dacă mişcarea funcţionează, Kovesi îşi va finaliza mandatul, Iohannis câştigă timp şi opoziţia se poate regrupa", a declarat deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu, membru în Comisia pentru controlul SRI, potrivit unui comunicat de presă remis joi AGERPRES

Potrivit sursei citate, în PSD se găsesc cu greu oameni fără probleme de integritate, iar Gabriel Vlase "este un vechi membru din tabăra lui Viorel Hrebenciuc", numele lui a apărut în "Dosarul retrocedărilor", dar ulterior s-a dovedit că nu a avut nicio implicare. 

"În ultimul an, PSD a inventat o adevărată conspiraţie în jurul serviciilor secrete, în special SRI, pe care l-a pus în centrul propagandei despre aşa-numitului stat paralel. Preşedintele Comisiei SRI din Parlament, Claudiu Manda, a reuşit să facă circ tot anul, prin diverse audieri controversate, care au indus şi mai multă neîncredere într-o instituţie importantă a statului, în loc să ajute la transparentizarea activităţii SRI. În cazul unei suspendări a preşedintelui, PSD ar fi putut să îl numească la conducerea SIE pe Claudiu Manda, unul dintre aplaudacii lui Liviu Dragnea la DNA şi fost contabil pentru personaje penale foarte grele, ceea ce ar fi fost un dezastru pentru activitatea SIE", se mai arată în comunicat. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor Parlamentului în care propune numirea lui Gabriel Vlase în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, a anunţat Administraţia Prezidenţială.