Iohannis, LOVITURĂ de TEATRU! Preşedintele retrimite una din Legile justiţiei în Parlament

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 15-06-2018 12:41
Actualizat: 15-06-2018 13:49

Informaţie de ultimă oră. Preşedintele României, Klaus Iohannis, retrimite în Parlament una din Legile justiţiei. Asta după ce şeful statului a contestat legile la Curtea Constituţională a României legile modificate de PSD şi ALDE.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis vineri, 15 iunie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Florin Iordache, preşedintele Comisiei pentru Legile justiţiei, a declarat pentru România Tv că legea nu va fi modificată şi că săptămâna viitoare Parlamentul va retrimite legea către preşedinte, care în termen de zece zile va fi obligat să o promulge.

Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară vizează intervenții legislative de substanță ale unuia dintre cele mai importante acte normative ce reglementează activitatea autorității judecătorești. Prin conținutul lor normativ, unele dintre aceste dispoziții sunt neclare, lipsite de coerență și previzibilitate, putând afecta exigențele constituționale și standardele europene și internaționale în materie de independență și bună funcționare a sistemului judiciar, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament, se arată în comunicatul emis de preşedinţie.