Zeci de gospodării inundate şi autoturisme avariate în județul Vâlcea după ce un pârâu a ieşit din matcă - VIDEO

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 21-06-2018 13:58

Zeci de gospodării din comuna Vaideeni din judeţul Vâlcea au fost inundate şi mai multe autoturisme au fost avariate de viituri după ce pârâul Luncavăţ a ieşit din matcă, scrie news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, pompierii intervin joi după amiază în comuna Vaideeni unde mai multe sate sunt afectate de inundaţii, în condiţiile apele pârâului Luncavăţ au ieşit din matcă in urma precipitaţiilor abundente.

Primele date centralizate la faţa locului arată că 30 de gospodării au fost inundate şi zece autoturisme au fost avariate de viitură.
Nimeni nu a fost rănit, însă preventiv două ambulanţe SMURD au fost trimise în zona afectată de intemperii.