USR trage la căruța PNL-ului! Negocieri INTENSE pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 24-06-2018 11:00
Actualizat: 24-06-2018 12:08

USR se află într-un dialog constant cu partidele de opoziţie, inclusiv cu UDMR, pentru a obţine voturile cât mai multor parlamentari necesare trecerii moţiunii de cenzură, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele USR Cristian Ghinea. 

"Preşedintele Barna are un dialog constant cu toate celelalte partide de opoziţie, avem un dialog şi cu UDMR şi suntem dispuşi la un dialog şi cu facţiunea din PSD, care, alături de noi, nu mai suportă dictatura lui Liviu Dragnea. Facem chiar un apel către ei. Probabil că sunt şi pesedişti care se gândesc la viitorul ţării şi îi aşteptăm alături de noi. Suntem dispuşi la acest dialog, credem până în ultimul moment că acest lucru este posibil şi considerăm că această presiune publică, faptul că vor veni foarte mulţi oameni în Parcul Izvor, miercuri la prânz, când se dezbate moţiunea, să fie un semnal pentru oamenii raţionali din PSD", a afirmat Ghinea, potrivit agerpres.ro.

Klaus Iohannis și-a aflat primul rival la prezidențiale! Liviu Pleșoianu, anunț surpriză: 'Dacă PSD nu mă va susține, voi candida independent'


La rândul său, senatorul USR Cristian Ghica a spus, în ceea ce priveşte susţinerea lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat la Preşedinţia României, că o decizie în acest sens nu a fost luată, însă la ultima întâlnire a Biroului Politic s-a discutat ca partidul să aibă candidat propriu la prezidenţiale. 

"Ultima discuţie în Comitetul politic a fost că o să avem candidat propriu la prezidenţiale. Nu a fost luată nicio decizie, o să luăm la momentul potrivit această decizie, dar îi cerem preşedintelui să rămână foarte ferm în această luptă pe de altă parte", a susţinut Ghica.