După denunțul împotriva Vioricăi Dăncilă, Ludovic Orban provoacă un nou SEISM: 'Rudotel, Tudorel Toader, să recunoască faptul că a luat mită'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 24-06-2018 20:39

Președintele PNL, Ludovic Orban, spune despre Tudorel Toader că acesta trebuie să spună adevărul oamenilor și să recunoască public că ”a fost recompensat pentru poziția sa în favoarea infractorilor de care ascultă cu un nou mandat”.

Întrebat duminică la Suceava despre declarația lui Toader, care, întrebat când crede că va termina președintele Klaus Iohannis de citit motivarea CCR legată de revocarea Laurei Codruța Kovesi, a răspuns că întrebarea corectă este când va termina de înțeles, Orban a răspuns: “Domnul Rudotel trebuie să spună adevărul oamenilor și să recunoască public că a fost recompensat pentru poziția sa în favoarea infractorilor de care ascultă cu un nou mandat în cazul Comisiei de la Veneția, pe ascuns, fără a intra în selecția publică și că a primit această formă de mită pentru conduita sa nu în favoarea independenței justiției, nu în favoarea unui sistem de justiție care să facă dreptate în România,ci în favoarea unui sistem de justiție care să fie ocupat politic de PSD”.

Citește și: Acuze grave la adresa lui Mălin Bot! „Sandy” Matei lansează bomba! Ce armată ar fi creat jurnalistul

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, întrebat sâmbătă la Suceava când crede că va termina președintele Klaus Iohannis de citit motivarea CCR legată de revocarea Laurei Codruța Kovesi, a răspuns că întrebarea corectă este când va termina de înțeles.

”Întrebarea corectă este când va termina de înțeles, pentru că poți să citești ceva și să nu înțelegi ce citești. Când va termina de înțeles, când va termina de deliberat în sensul de a lua o hotărâre sau alta…”, a răspuns Tudorel Toader, scrie mediafax.ro.

Citește și: Aceasta este cea mai mare ofertă pe care a primit-o Rareș Bogdan pentru o emisiune! Ce i s-a mai asigurat în afară de bani

CCR a publicat în 7 iunie motivarea prin care arată că șeful statului și-a arogat atribuții pe care nu le are și le-a îngrădit pe cele ale ministrului Justiției, atunci când a refuzat revocarea sefei DNA, Laura Codruța Kovesi, cerută de Tudorel Toader.

Președintele a anunțat că va citi motivarea Curții până o va înțelege, dar va da un răspuns într-un termen rezonabil.

Citește și: Bun venit în topul milionarilor din tenis! Cine este sportiva din România care a dat lovitura în acest an

Sâmbătă, președintele Klaus Iohannis a declarat la Sibiu că ”astăzi este încă săptămâna în care citim” motivarea Curții.